|
- NOU - - CARTE DE OASPETI - - FORUM - - FACEBOOK - |
[ Dana Andronie | Jurnalul National | 17 Septembrie 2007 ]
"Ajuta-ma, nu vreau sa mor!" A trait demn, desi avea salariul mai mic decat al unui masinist care tragea cortina. S-a luptat ca arta lui sa fie respectata.
Spiridon din Mizil si Maria din Plescoi au adus pe lume, cu voia lui Dumnezeu, la 12 mai 1942, un baiat care avea sa poarte numele - si o data cu el povara vietii sale - Aurelian. "Demnitatea omului nu este cu nimic mai prejos decat maretia zeilor", spunea Goethe. Ei bine, Aurica (asa il alintau prietenii), in cei 44 de ani care i-au fost dati pe acest Pamant, nu a fost mai prejos decat maretia zeilor. Si-a trait viata demn, murind cu credinta ca s-a nascut mult prea devreme sau mult prea tarziu pentru ca arta sa sa fie apreciata. INCEPUTUL. Mariella Annie Dumitriu, cea de-a doua sotie a lui Aurelian Andreescu (care acum traieste in Canada), ne-a impartasit povestea induiosatoare a unui OM care a dus o munca de Sisif in muzica romaneasca. "Era elev la Scoala Tehnica de Arhitectura si canta prin cluburi. Daca mai tin eu bine minte, intr-un bar din Eforie interpreta �Guarda che luna, guarda che mare� (n.r. - melodie candva celebra, cantata de Fred Buscaglione). Asa a inceput totul. Tatal sau facuse doua facultati: Dreptul si Ingineria. Inainte de a iesi la pensie, fusese inginer la Telefoane. Iar mama sa era casnica. Nu tin minte sa fi lucrat macar o zi. Tatal sau canta la vioara. Era un om cultivat, caruia ii placea muzica, arta, in general. Avea si cateva instrumente cu coarde: viori, cobze. Aurelian n-a avut pe nimeni care sa-l indrume. De alfel, el n-a luat nici un minut lectii de canto. Singur a invatat. Singur si-a format un stil. A dus singur munca de Sisif." Astfel si-a inceput Mariella calatoria inapoi, in timp. IDILA. Ea era balerina la Teatrul Tanase. El, cantaret. Anul: 1972. Scena se petrece in culise, la un spectacol de la Gradina Boema, unde vedeta era Puiu Calinescu. Aici se infiripa o idila. "Trebuia sa ne schimbam, iar cabinierele ne ajutau. Insa erau prea putine si ne dadeau o mana de ajutor masinistii sau cei care se aflau prin culise. Aurelian m-a vazut si-a zis: �De ea ma ocup eu�", povesteste Mariella. Si s-a ocupat bine. La scurt timp, Aurelian s-a mutat la parintii ei. "El era casatorit si se afla in plin divort. Am depus bani sa ne cumparam un apartament in Drumul Taberei si a trebuit sa stam cu ai mei un an. Ne-am casatorit tarziu, prin 1977. Eu n-am stiut nimic pana in ultima clipa. El s-a ocupat de analize, a aranjat totul, fara ca eu sa stiu. Dimineata, cand m-am trezit, mi-a zis doar atat: �Imbraca-te, avem treaba!�. M-a dus la Favorit, mi-a cumparat un trandafir imens. M-a dus la Starea Civila, vizavi de Cismigiu, chipurile ca ne intalnim cu cineva. Am asteptat putin pe hol si am intrat direct la ofiter. Abia atunci am realizat ca trebuie sa spun DA", isi aminteste Mariella. INFIEREA. Familia era foarte importanta pentru Aurelian. Din pacate, nu putea sa faca copii. Dar a infiat un baietel care a devenit unicul sau mostenitor. "Ne-am dus la Casa de Copii nr. 1, directoarea ne-a aratat toti copiii pe care ii avea. Se intampla inainte de Craciun, in 1980. L-am ales pe Mirel din prima clipa. I se pusese o data de nastere in functie de analizele fiziologice, si anume 20 decembrie 1978. Ne-am rugat la Primarie, la Politie sa se urgenteze, ca de ziua lui, la 20 decembrie, sa fie in caminul nostru." Rugamintile le-au fost ascultate, iar baietelul a primit in dar un tata si o mama. Acum, mostenitorul direct al lui Aurelian Andreescu traieste in Canada, unde lucreaza la o companie de mobila. Nu si-a intemeiat o familie. FRUSTRARILE. Aurelian Andreescu a avut foarte multe dezamagiri. S-a nascut prea devreme sau prea tarziu. Voia sa aiba libertatea de a canta cum simte. Arta sa nu a fost respectata. "Avea un salariu mai mic decat cel al masinistului care tragea cortina si care avea 20 de ani vechime. Aurelian era vedeta, dar n-avea vechime. Nu exista o scara a valorilor. Era un om care umplea sala si, cu toate acestea, nu era respectat. S-a simtit frustrat intotdeauna", povesteste Mariella. In 1970, cand a adus in tara Cupa Europei de la Knokke (Belgia), nimeni n-a venit la aeroport sa-l intampine cum se cuvine. Facuse echipa cu Mihaela Mihai si cu Aura Urziceanu si luase cel mai important premiu. "A fost singurul care s-a intors in Romania. Mihaela a ramas in Franta, iar Aura, in Canada. Nimeni de la Ministerul Culturii nu s-a deranjat sa-l felicite. In schimb, in avion cu el era o echipa de fotbal care se intorsese nu stiu cu ce trofeu. Erau o gramada de reporteri pentru fotbalisti. Pentru Aurelian, nimeni." Aceasta nepasare l-a facut sa nu se mai lupte pentru viata sa. "De ce sa mai traiesc cand m-am nascut cand nu trebuia?", se intreba, adesea, cu amara ironie, Aurelian Andreescu. S-a luptat de unul singur sa se faca un sindicat al artistilor. Aceasta initiativa a fost preluata, mai tarziu, de Mihaela Mihai, care a reusit sa duca la bun sfarsit ceea ce Aurelian isi dorise. "Sunt atatea valori in Romania care traiesc dintr-o pensie de mizerie. Romanii n-au invatat sa-si iubeasca artistii", spune cu amaraciune Mariella. NEPASAREA. Aurelian Andreescu avea emotii foarte mari cand urca pe scena. In ultima vreme, emotiile erau si mai mari. A observat ca alcoolul ii mai domoleste tracul. N-a baut mai mult ca alti colegi din breasla, numai ca el a fost mai sensibil. Cand era mic a avut o hepatita netratata. "De foarte tanar si-a dat seama ca viata lui se va termina repede. In august '77, cand a murit Elvis, Aurelian canta la mare, la Acapulco, si mi-a zis: �Voi muri la fel de tanar ca Elvis�. Elvis avea 42 cand a murit. Aurelian, 44." I-a placut foarte mult sa cante in baruri. Putea sa-si aleaga orice piesa isi dorea. La inregistrarile pentru Televiziunea Romana trebuia sa stea teapan ca un bat si sa-si puna agrafe in par. Doar in bar se putea exprima. Acolo traia. El nu aducea banii pe care ii castigau Maria Ciobanu si Ion Dolanescu. Electrecord i-a scos doar un LP, in 1973. Nu era iubit de sefi, pentru ca nu canta pentru mase, cum o faceau altii. De aceea nu i s-a facut nici un disc! A fost necajit cand a implinit 25 de ani de cariera, iar cei de la Teatrul de Revista i-au refuzat un concert aniversar. In 1986, luna iulie, s-a oprit din cantat. S-a oprit din trait. "A trebuit sa plec in turneu cu teatrul la mare. L-am luat si pe baiat cu mine. Nu m-a ascultat si a venit dupa noi la mare. Se simtea foarte rau. Am fost seara la spectacol, dar el n-a vrut sa stea in camera. S-a dus sa cante la un restaurant. Cand m-am intors in camera l-am gasit in pat. M-am dus in baie sa spal ceva. A venit dupa mine. Imediat a facut o hemoragie. Stiam ca e ultima, fusesem avertizata. Ne-am dus urgent la Spitalul din Constanta. Medicii n-au putut sa-i opreasca hemoragia. Inainte sa se prapadeasca, mi-a zis: �Ajuta-ma, nu vreau sa mor!�". Acestea au fost ultimele lui cuvinte. Totusi, in fata sfarsitului, n-a vrut sa renunte. Era insa prea tarziu. Daca oamenii din jurul sau ar fi fost mai responsabili cu ceea ce Aurelian le-a oferit, poate ca el ar mai fi trait si astazi. MOARTEA MAMEI, UN MISTER. Spiridon Andreescu a murit in 1979, iar Maria Andreescu, in 1992. "Dupa ce am plecat din Romania, mama lui Aurelian a vrut sa stea singura, intr-o garsoniera, vizavi de Cismigiu, pe care i-o cumparasem. Mama mea se ocupa de ea. Intr-o zi i-a zis ca au venit niste rude din Tulcea si ca nu mai are nevoie de ajutorul ei. Insa, dupa cateva zile, mama primeste un telefon care o pune pe ganduri. S-a dus sa verifice ce face doamna Andreescu. Administratorul de bloc i-a spus ca mama lui murise. A ramas un mister cum a murit si unde a fost inmormantata. Nu mai stiu nimic nici de casa, care trebuia sa-i revina lui Mirel", povesteste Mariella. ARE CANCER, DAR SE LUPTA. ARE PENTRU CINE. Mariella Dumitriu a plecat din Romania in 1991. Dupa ce a murit Aurelian, Mariella a parasit Teatrul Tanase. La 33 de ani isi pierduse partenerul de viata si de scena. Nu a mai putut sa urce acolo sus fara el. "In 1990 mi-a murit fratele si in 1991 m-am hotarat sa parasesc tara si sa-mi refac viata. Am plecat singura cu doua valize si nu regret. M-am casatorit cu un saxofonist cu care a cantat si Aurelian. El avea cetatenie germana si voia sa vina in Canada. M-a rugat sa-l ajut si de aceea ne-am casatorit. A fost un ajutor pentru amandoi. Conventia a durat un an. El s-a purtat cavalereste si am ramas buni prieteni. M-am inscris si la Facultatea de Stiinte Sociale. Sunt foarte mandra ca am facut-o." De sapte ani si jumatate este foarte fericita, desi a aflat ca este bolnava de cancer la plamani. S-a casatorit din nou si are puterea sa se lupte pentru a trai. "Am pentru cine si pentru ce sa lupt. Pana acum Dumnezeu a fost foarte bun cu mine. De patru ani am fost diagnosticata cu cancer la plamani. Dar nu ma las", spune Mariella. CUM ERA AURELIAN. Facea foarte multe glume. Era fericit cand calatorea. Vacantele si le petrecea cu rucsacul in spinare, la cabane, prin munti. Avea un spirit de observatie si o memorie extrem de bune. Cunostea fiecare metru patrat din Romania. Era o enciclopedie ambulanta. Cand mergea in turnee, ii incolona pe colegi sa viziteze muzee. Era ordonat. Scria foarte frumos, dar numai de tipar. Avea multi prieteni care nu erau din lumea artistica. Ii placea sa primeasca musafiri, sa gateasca. Prietenii ii spuneau Aurica-Carnataru. Facea carnati in fiecare iarna. | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | |
|||||||||||||
- PARTENERI MEDIA - |
Despre | Termeni | Ajutor | Contact
