|
- NOU - In zilele de 6 si 7 decembrie 2008 la Sala Rapsodia (strada Lipscani 53) a Teatrului de Revista "Constantin Tanase" a avut loc Festivalul de Muzica Usoara "Aurelian Andreescu". Citeste »
- CARTE DE OASPETI -
Lasa-ti impresiile in cartea de oaspeti »
- FORUM - Participa la discutii »
- FACEBOOK -
|
[ Dana Andronie | Jurnalul National | 17 Septembrie 2007 ] link la articolul original
Un om intre "Oameni"
Marius Teicu i-a daruit lui Aurelian Andreescu ceva magic: melodia care a fost cea mai apropiata sufletului interpretului.
Nu intotdeauna valoarea e recunoscuta imediat. "In 1973 am participat pentru prima oara la un festival in calitate de compozitor. Se intampla la �Mamaia� si creasem nu mai putin de cinci piese, bucuros de faptul ca in acea perioada puteai sa bagi in concurs cate doreai. Sistemul era simplu: compozitiile erau insotite de cate un motto si abia apoi, dupa audiere, se deschidea plicul si se vedea cui apartine melodia. Din cele cinci piese, in competitie mi-au fost acceptate trei: �Chemarea dragostei�, interpretata de Romcescu, si inca doua piese, dintre care una cantata de Anda Calugareanu si Mihai Constantinescu, �Tineri�. Cu acestea doua am si castigat, de altfel. Una dintre piesele respinse la preselectie a fost �Oameni�. Mi s-a explicat ulterior de ce n-a intrat: avea aceeasi factura compozitionala ca si �Chemarea dragostei�, iar comisia a spus ca e suficient sa fie o singura piesa cu acele caracteristici", spune Marius Teicu.
COPLESIT DE EMOTII. Chiar daca inceputul ei nu a fost promitator, piesa "Oameni" i-a adus pana la urma o mare satisfactie compozitorului. "A fost cantata si rascantata si se mai canta si acum, dupa 34 de ani. Mi-aduc aminte prima oara cand i-am prezentat piesa lui Aurica. Venise in vizita, iar eu aveam mari emotii, pentru ca era putin mai in varsta ca mine si, pe deasupra, deja cunoscut. Eu faceam primii pasi in cariera, iar el devenise deja un nume. I-a placut extraordinar de mult piesa, am simtit ca i se lipise de suflet. A cantat-o cu o placere enorma, iar apoi nu a existat vreun turneu sau recital unde sa nu farmece auditoriul cu ea."
JUMI-JUMA. S-a intamplat insa mai mult de atat. "Cand eram in turnee cu Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu, Margareta Paslaru, Corina Chiriac, Marina Voica, Angela Similea, mergeam sa mancam seara la restaurant. Iar acolo, daca exista un solist, nu se putea sa nu interpreteze si �Oameni�, ca sa-mi faca placere. Piesa a fost cantata la diverse festivaluri, chiar si de catre interpreti straini. Tin minte ca la o emisiune tv eram la pian si piesa a fost interpretata, alternativ, la doua voci: jumatate de Aurelian si jumatate de un solist sarb (in limba lui de bastina) care o cantase si la �Cerbul de aur�. Ce interesant a sunat alaturarea asta!", rememoreaza compozitorul.
VIBRATO. "I-am admirat mereu calitatile vocale. A fost pentru toti un prieten deosebit, un om haios, mereu pus pe bancuri si poante. Vocea lui rarisima �suferea� de un vibrato inconfundabil si de un timbru unic. In plus era capabil de o interpretare magica, o frazare frumoasa, iar acestea izvorau, pe langa talentul lui nativ, si dintr-o enorma sensibilitate. Avea stranse la un loc toate caracteristicile pe care si le-ar dori un compozitor, de aceea toti dadeau, pur si simplu, navala peste el", incheie Marius Teicu.
"Era capabil de o interpretare magica, o frazare frumoasa, iar acestea izvorau, pe langa talentul lui nativ, si dintr-o enorma sensibilitate. Avea stranse la un loc toate caracteristicile pe care si le-ar dori un compozitor, de aceea toti dadeau, pur si simplu, navala peste el"
- Marius Teicu
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
|